Lee Aaron

Mostră de înţelepciune:

„După încă un disc, în 1991, Lee Aaron a terminat contractul cu Attic Records, ceea ce ea spune că ar fi fost o uşurare. Adică a scăpat de obligaţia de a fi o pizdă sexy rock, lucru ce o deranja teribil, împricinata fiind o femeie cu intelect dezvoltat.”


Naştere: 

  • Karen Lynn Greening, 21 iulie 1962, Belleville, Ontario, Canada

Încadrare stilistică:


Colţul criticului de artă:

După cum se vede în poză, Lee Aaron este o gagică, chiar frumoasă, doar că în anii ’80 avea freză tipică de heavy metal bimbo. Este canadiancă şi se numeşte de fapt Karen Lynn Greening, numele de scenă provenind de la formaţia cu care cânta în liceu. Adică formaţia s-a spart, iar ea a rămas cu numele.

Cariera lui Lee Aaron e cel puţin interesantă. A debutat în anii ’80 şi iniţial cânta hard rock/heavy metal în maniera tipică de atunci. Nu mă dau în vânt după stilul ăsta, ba dimpotrivă, dar gagica se descurca foarte bine, adică nu înţeleg de ce ar fi mai prejos decât alde Lita Ford sau Vixen.

Fanii au supranumit-o „Metal Queen”, după titlul celui de al doilea album al ei, din 1984. Lee Aaron a devenit destul de cunoscută printre fanii devotaţi de hard rock din Canada natală şi din Europa, dar discurile ei nu au fost distribuite în State, aşa că acolo a rămas aproape anonimă. Nici măcar faptul că al treilea album, Call of the Wild (1985), a fost produs de Bob Ezrin (Alice Cooper, Kiss, Pink Floyd) nu a ajutat prea mult la schimbarea situaţiei.

Albumul self-titled din 1987 s-a dorit a fi o schimbare de macaz spre un pop-rock à la Pat Benatar. Lee Aaron s-a mişcat bine şi în zona asta, iar discul a intrat în premieră pentru ea în Top 40 canadian. A urmat Bodyrock, în 89, ceva mai hard decât precedentul, cel mai bine vândut din carieră (peste 200000 de exemplare). Lee Aaron a obţinut şi două nominalizări la Juno (echivalentul canadian al Grammy-urilor).

După încă un disc, în 1991, Lee Aaron a terminat contractul cu Attic Records, ceea ce ea spune că ar fi fost o uşurare. Adică a scăpat de obligaţia de a fi o pizdă sexy rock, lucru ce o deranja teribil, împricinata fiind o femeie cu intelect dezvoltat.

Iată ce spunea într-un interviu de prin 2005 despre condiţia ei de starletă hard rock în anii ’80:

„Being a woman in the genre of rock in the 80’s was a blessing and a curse. A blessing because you were an anomaly…..there weren’t very many of us…and even fewer that were actually good. That quite often worked in my favor in terms of getting media attention. A curse, because the 80’s were an era that totally objectified women….almost every video featured long haired pretty boys with eyeliner and pointy guitars playing crotch rock with scantily clad, tight assed girlies dancing about and fawning over their psydo-maledom. So there was constant pressure – from the labels’ marketing standpoint – to be a tight-bottomed scantily clad chick too..which tends to eclipse the fact that one has talent or not. After many hits and the release of my 6th album, most of the industry still didn’t realize that I actually wrote those hits. Plus I was part of an industry machine that sold the idea to other young girls that to be worth anything you need to look like this.”

Revenirea lui Lee Aaron s-a produs în 1994, cu Emotional Rain, un album cu care încerca să se adapteze noilor tendinţe, abordând un hard rock cu tuşe grunge. Ulterior fata a trecut decis în zona alternativului, alcătuind o formaţie denumită 2preciious. Respectiva formaţie nu a realizat decât un singur album, în 1996, fără ca solista să-şi găsească un nou public, cum s-ar fi sperat.

De remarcat că după abandonarea rock-ului optzecist, Lee Aaron a renunţat şi la freza de bimbo, arătând în sfârşit ca o damă al dracu’ de bine. În acelaşi interviu despre care vorbeam, chiar ea spunea, după ce a fost întrebată ce ar schimba dacă s-ar putea întoarce în 1982: „My hair, it looks pretty poofy and ridiculous.”

Cum tot putea să-şi facă de cap, Lee Aaron, de acum o milfă în toată puterea cuvântului, s-a hotărât pe la sfârşitul secolului să-şi bage picioarele în el de rock şi să se întoarcă la vechea ei pasiune din timpuri imemoriale: jazz-ul. Aşa că în 2000 a scos un album de standarde, Slick Chick, ca un tribut adus dizeuzelor ei preferate: Nina Simone, Dinah Washington, Peggy Lee, Anita O’Day, Billie, Ella etc. Probabil că te-ai aştepta la ceva tras de păr, dar surpriză, Lee Aaron nu numai că are o voce foarte bună, lucru ştiut deja, dar chiar simte swing-ul.

Peste alţi patru ani milfa a mai lansat un disc, Beautiful Things, care a marcat iarăşi o schimbare de direcţie. E vorba despre pop-folk în spiritul Lilith Fair şi vreau să spun că Lee dă foarte bine şi aşa. Cea mai izbutită piesă: Joan of Arc.

Foarte interesante gusturile recente ale fostei regine metal. Într-un alt interviu, apărut în Metal Hammer, în 2009, la întrebarea „What was the last metal/rock album you purchased?”, fata răspunde sincer: „Coldplay, U2, Sufjan Stevens”…

Din 2004 încoace Lee Aaron n-a mai scos nimic, s-a ocupat şi ea de soţ, plozi şi tot circuitul, dar totuşi a mai continuat să cânte live. Cum s-au găsit destui rochişti bătrâni cu nostalgia primei labe să plângă după „Metal Queen”, Lee Aaron şi-a împărţit activitatea pe două fronturi. O parte dintre concerte sunt axate pe repertoriul ei rock, iar o altă parte pe fazele ei mai soft, de jazz şi de pop.

Update:

În 2016, cei mai devotaţi fani ai artistei au primit vestea îndelung aşteptată a lansării unui nou album,  Fire and Gasoline, primul după un hiatus de doişpe ani. Nucleul nostalgicilor a aruncat cu basca în sus de bucurie, fiindcă Fire and Gasoline a marcat întoarcerea la rădăcini a „reginei metalului”.

Cuprinsă de un fel de criză post-menopauză, Lee Aaron abordează un stil hard rock cu vagi tendinţe de modernitate. Cel puţin în cazul unor piese ca Tom Boy sau Popular, textele par să ţintească adolescenţii timpurii, ăia pentru care Blink-182 sau Linkin Park apar ca nişte supravieţuitori din cretacic.

Tom Boy este dotat şi cu un videoclip low budget, care te izbeşte din start cu două chestii. Una, milfa arată nemaipomenit la cei aproape 53 de ani. Şi sunt convins că are cheltuieli infinit mai mici decât Madonna pe partea de fitness şi întreţinere.

A doua, parafrazând videoul de la Addicted to Love a lui Robert Palmer, Lee Aaron mimează cântarea cu un backing band alcătuit din fiica sa tween şi prietenele ei cele mai bune. Humbert Humbert heart it…   


Videodiscoteca pentru dumneavoastră:


Referinţe bibliografice:

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s